Funcționara din Valea Jiului a comis 37 de acte materiale de delapidare, dar și fals în înscrisuri sub semnătură privată în decursul a doar două luni de zile. Banii erau depuși de către clienții care luaseră împrumuturi de la IFN și reprezentau ratele scadente. ” La data de 08.08.2022 a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroşani plângerea penală formulată de persoana vătămată Provident Financial privind fosta angajată în funcţia de agent de vânzări, care în perioada 16.02.2022-18.05.2022 a reținut din sumele de bani al societăţii şi din încasările efectuate de la clienţii societăţii suma de 29.135 lei, sumă pe care a folosit-o în interes personal. Conform contractului individual de muncă, fișei postului și deciziei (…)se reţine că numita a fost angajată în perioada 16.02.2022 – 17.05.2022 în cadrul societății Provident Financial, în funcția de agent de vânzări. În fața reprezentanților societății a recunoscut faptul că în datele de 26.04.2022, 02.05.2022 și 17.05.2022 nu a depus la bancă suma de 14.000 lei, modificând chitanțele de depunere numerar, iar în perioada martie – mai 2022, și-a însușit suma de 15.135 lei din sumele de bani încasate de la diferiți clienți, sume pe care ar fi trebuit să le încarce în aplicația societății”, se arată în dosarul de cercetare. Funcționara din localitatea Petrila a recunoscut că și-a băgat mâna în bani motivând că a făcut lucrul acesta din cauza unor probleme medicale. Practic, femeia încasa rata de la clienți și nu le înregistra în aplicația Provident, ori de multe ori înregistra sume mai mici decât cele plătite. Judecătoria Petroșani a condamnat-o pe funcționară la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, pentru infracţiunea de delapidare în formă continuată (37 acte materiale săvârşite în perioada martie-mai 2022). A mai primit alte 6 luni închisoare și pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, rezultând o pedeapsă finală de 1 an și 8 luni închisoare cu suspendare.