Universitatea din Petroșani se află pe lista celor 57 de instituții de învățământ superior acreditate din România care vor organiza programe de formare psihopedagogică în anul universitar 2024-2025, conform unui ordin publicat recent în Monitorul Oficial.
Aceasta poate școlariza un număr maxim de 200 de studenți care vor avea posibilitatea să urmeze aceste cursuri, pregătindu-se pentru a deveni profesori în învățământul preuniversitar.
În fruntea listei universităților cu cele mai multe locuri disponibile pentru astfel de programe se află instituții de prestigiu precum Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea din București și Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Aceste universități nu doar că pregătesc studenți pentru a deveni cadre didactice, ci sunt și centre de perfecționare și formare continuă pentru personalul didactic din învățământul preuniversitar.
Programele psihopedagogice sunt esențiale pentru dezvoltarea carierei didactice, iar universitățile acreditate din România vor continua să joace un rol central în formarea de profesioniști în educație, având posibilitatea de a organiza și examenele pentru obținerea gradelor didactice II și I.
Monika BACIU