Elevii din învăţământul preuniversitar beneficiază, pe tot parcursul anului calendaristic, de bilete și abonamente gratuite. Pentru a beneficia de aceste facilități, elevii trebuie, însă, să respecte câteva reguli. Potrivit unui comunicat remis de CFR Călători, elevii beneficiază de: bilete de călătorie gratuite în trafic intern, la toate categoriile de trenuri clasa a 2-a și tarif de rezervare gratuit pentru călătoria cu trenurile, dar și de abonamente de călătorie lunare cu număr nelimitat de călătorii gratuite, la clasa a 2-a, la toate categoriile de trenuri; Iar pentru călătoria la clasa 1 sau la vagoanele de dormit şi cuşetă, elevii vor achita integral diferențele tarifare și tariful de rezervare. Dar atenție!, conform prevederilor legislative în vigoare, acordarea facilității de gratuitate în baza vizei anului şcolar 2023/2024 se poate face numai pentru călătoriile care se efectuează până la data de 30 septembrie .2024 inclusiv. Excepție fac doar elevii care au înscris pe carnet “an terminal”, și care nu mai beneficiază de această facilitate începând cu data de 9 septembrie 2024. De la data de 1 octombrie 2024, facilitățile acordate elevilor la călătoria cu trenul se vor da numai în baza documentelor vizate pentru anul şcolar 2024/2025.

Diana Mitrache