Localnicul a băut câteva pahare la un local din zona centrală și a plecat spre casă, dar a avut ghinionul să treacă pe lângă un pușcăriaș aflat pe o bancă în parcul din zona Opera.
”La data de 09.03.2024, în jurul orei 19:30, persoana vătămată a ajuns la chioșcul non-stop poziționat în lateralul clădirii ”CEPROMIN”, locație în care s-a întâlnit cu mai multe persoane de sex masculin, pe care îi cunoaște de mai mulți ani, iar alături de aceștia a consumat băuturi alcoolice. Persoana vătămată avea asupra sa o borsetă în care se aflau cheile de la apartament, cheile unui autoturism de serviciu, un telefon mobil de serviciu, act de identitate, permis de conducere și suma de 25 RON. În jurul orei 22:35 a decis să plece spre casă, ocazie cu care s-a deplasat înspre parcul Opera, traversându-l pe aleea dinspre catedrală. Inculpatul se afla pe o bancă în Parcul Opera, persoana vătămată trecând pe lângă acesta în drumul spre casă. La o distanță de aproximativ 10 m ulterior ieșirii din parc, inculpatul i-a pus piedică persoanei vătămate iar aceasta acesta din urmă a căzut la pământ. În încercarea de a-i sustrage borseta ce o avea asupra sa, inculpatul l-a lovit în zona coastelor din partea dreaptă a corpului, cauzându-i astfel 3-4 zile de îngrijiri medicale și reușind astfel să-l deposedeze de borsetă (în care se afla inclusiv telefonul persoanei vătămate), după care a părăsit zona”, se arată în dosar. Tâlharul a vândut a doua zi telefonul mobil contra sumei de 20 de lei unui localnic. În fața anchetatorilor a recunoscut tâlhăria dar a susținut că n-a lovit victima. Trimis în judecată pentru tâlhărie calificată, pușcăriașul în vârstă de 43 de ani, din Brănișca, ieșise din pușcărie doar de câteva luni iar acest lucru a convins instanța că reprezintă un adevărat pericol. ”Acesta a fost condamnat anterior pentru multiple infracțiuni de aceeași natură, fapt ce denotă o periculozitate sporită a acestuia și dovedește o perseverență infracțională”, a reținut judecătorul dosarului. Individul a fost condamnat la 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată.