Bărbatul s-a înfuriat la culme pentru câteva mucuri de țigări și și-a luat soția la pumni. Pentru a-l calma a fost nevoie de intervenția unui echipaj de poliție din Brad, iar individul a fost acuzat de violență în familie. Cercetat penal de către procurorii din Brad, individul a scăpat de urmărirea penală.
”La data de 30.10.2023 organele de poliție au fost sesizate prin intermediul SNUAU 112 de către persoana vătămată (…) cu privire la faptul că a fost agresată fizic de către soțul ei. În temeiul sesizării polițiștii s-au deplasat la domiciliul apelantei, unde au identificat-o pe aceasta care le-a relatat că soțul ei, pe fondul unor neînțelegeri legate de faptul că ar fi găsit când a ajuns acasă niște chiștoace de țigări, a devenit violent și a început să o lovească cu pumnul în zona feței. Persoana vătămată a formulat plângere prealabilă în acest sens, iar în declarația sa a reiterat cele susținute cu ocazia constatării, precizând printre altele că soțul său tocmai sosise acasă după o internare de 8 zile la Psihiatrie. (…) Aspectele susținute de persoana vătămată au fost confirmate în declarația ei de către fiica acesteia”, se arată în dosar. Pe parcursul cercetărilor suspectul s-a prevalat de dreptul de a nu face declarații, dar a scăpat de o condamnare. Soția lui le-a spus procurorilor că își retrage plângerea deoarece, între timp, a divorțat de soțul ei și acesta nu o mai deranjează. Ținând cont de toate aceste aspecte s-a apreciat că în cauză continuarea urmăririi penale ar evidenția o disproporție vădită între cheltuielile necesare desfășurării procesului penal, astfel că instanța a aprobat cererea procurorilor de renunțare la urmărirea penală.
foto ilustrativa