Între Iscroni și Uricani, spre Vestul Văii Jiului nu mai circulă niciun fel de tren. Calea ferată este abandonată și năpădită de bălării, iar toate astea se întâmplă la peste 100 de ani de când a fost dată în folosință.
În alte țări, trenul este principalul mijloc de transport interurban.
Toată vara a fost pustiu tronsonul, care acum e ruginit de la ploaie și este năpădit de bălării. Totul, după ce și Complexul Energetic Hunedoara a renunțat la transportul cărbunelui cu vagoanele CFR. Călătorii nu mai treceau pe aici din 2017, când s-a anulat garnitura care circula pe ruta Petroșani – Lupeni.
132 de ani s-au împlinit de la inaugurarea căii ferate dintre Petroșani și Lupeni, iar acum linia este nefolosită. Și asta, în condițiile în care, în orice țară, transportul cu trenul este cel mai avantajos.
La 28 august 1870 s-a dat oficial în circulație ramificația primei linii ferate din Transilvania numită generic Simeria-Petroșani, iar după 20 de ani, deținătorii de concesiuni în vestul câmpului minier al Văii Jiului s-au unit pentru a construi linia ferată de interes local între Petroșani și Lupeni.
Pe acest traseu, prima gară era Livezeni, a doua Bărbătenii de Jos (Gara Iscroni de acum), în zona localității Aninoasa, apoi Vulcan și gara finală era gândită la Lupeni.
În construirea căii ferate s-au ridicat cinci poduri de fier peste pârâurile care se varsă în Jiu. Calea ferată era concepută pentru toate formele de transport, accentul punându-se însă pe transportul cărbunelui. Dar nici acesta nu a mai fost posibil. După incidentul în urma căruia s-a prăbușit terasamentul căii ferate de la Lonea, Compelxul Energetic Valea Jiului a renunțat total la transportul cu vagoanele CFR și duce cărbunii cu camioane.
Diana Mitrache