O echipă de specialiști caută acum să identifice într-o biserică mică, din lemn, aflată între blocuri, la Petroșani, elemente ce se regăsesc chiar în situl arheologic de la Sarmisegetuza Regia. Sunt lingviști și istorici documentariști, care inițial au ajuns la Petroșani, grație celor care caută vestigii în Ținutul Momârlanilor.
Elemente din biserica aceasta veche ne duc în trecutul istoriei.
„Altarul demonstrează continuitatea multimilenară a oamenilor, aici, în Valea Jiului. Și, pentru noi, oamenii din Valea Jiului, are dublă semnificație. Ne poate oferi șansa unor dovezi despre credință și, în același timp, ne poate conecta de nordul județului, de vestigiile geto-dacice. Asta, pentru că Altarul, piciorul acestuia, care se află în Biserica Sînionilor, este datat, la prima vedere, din timpul getodacilor”, a spus Daniel Roșca, reprezentant al „Ținutului Momârlanilor”.
Locul e vizitat, în aceste zile de istoricul și documentaristul Leonardo Toniza, care a revenit aici, după ce a realizat cât de importante sunt vestigiile din acest loc mic, sacru și păstrat în timp de momârlanii de la noi. De altfel, bisericuța se află în zona stadionului Jiul Petroșani, între blocuri și găzduiește ceremonii religioase doar la hram, de Sfinții Mihai și Gavril.
„Noi ne regăsim aici, în zona regalității dacice și, prin urmare, e de așteptat să pui lopata în pământ și să găsești comori. Aici, la Sînonilor, există un altar construit din bucăți de altar dacic. Indiscutabil. Sunt și dovezi. De ce? Un altar, cel puțin asemănător din punct de vedere al coloanei, apar pe tăblițele Cavalerului Danubian, au aceleași ornamente și ar fi o coincidență mult prea mare. (…) Ce aveți aici ne pune cap la cap vreo două milenii de istorie”, a spus Leonardo Tiniza, cel care se gândește acum să includă într-o nouă serie documentaristică și biserica din Petroșani.
Dar, la biserica din Petroșani a ajuns și lingvistul Sorin Paliga, profesor universitar la Universitatea din București, cu misiunea de a studia scrierile de pe pietrele ce se presupune că sunt pietre funerare, dar pe care le regăsim și acum prin curtea lăcașului.
„E prima dată când ajung aici, dar zona o știu, prin prisma Sarmisegetuza. Suntem pe arealul vechiului centru politico-spiritual al dacilor. Ce s-a păstrat încă descoperim. În Dicționarul meu etimologic, recent apărut, am discutat și etimologia creștină, pentru că termenii vechi, de origine latină, din română, pun probleme foarte interesante. Sunt pregătit să studiez și aici inscripțiile. Surprizele, dacă sunt, pot fi mari și cu urmări foarte interesante”, a spus prof Sorin Paliga, de la Universitatea București.
Construcția acestei biserici este ridicată pe locul unui vechi cimitir ortodox, și până în anul 1788, bisericuța din lemn avea hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril”. De altfel, la această sărbătoare aici se ține și singura slujbă din an.
Când intri în acest lăcaș, trebuie să te apleci, ușa fiind micuță, iar în interior nu este permis iluminatul cu lumânări. În timp, pe locul acelei biserici, pustiite de trecerea hoardelor otomane prin Pasul Vâlcan, a fost ridicat, după doi ani (inscripția româno-chirilică a unuia dintre clopote confirmă această datare: „Anul Domnului nostru Iisus Hristos”), un alt lăcaș de cult, înscris pe lista monumentelor istorice; cunoscută în prezent ca „biserica Sînonilor”, după numele de familie al ctitorilor, un anume Sîn.
În curtea bisericii, se păstrează și acum mai multe pietre funerare, ce stau dovadă a faptului că acolo era un cimitir.
În această străveche biserică, se mai păstrează și astăzi clopotul original (inscripționat cu anul montării în biserică, 1790), câteva icoane din aceeași perioadă și câteva cărți religioase tipărite în secolele XVII-XVIII.
Diana Mitrache
