Un nou regulament ce a intrat deja în vigoare pe căile ferate, le dă posibilitatea celor care sunt controlori pe trenurile din România să își selecteze călătorii. Ba mai mult, dacă observă că unul este bolnav rău, să îl dea jos din tren.
Bolile tot mai grave, epidemiile și, mai ales cea de COVID-19, le-a dat posibilitatea transportatorilor pe calea ferată să își modifice regulamentul. Noile modificări arată că:
„Persoanele care, din cauză de boală, pun în pericol sănătatea celorlalți călători, ori persoanele care s-au îmbolnăvit pe parcurs și care necesită intervenții de urgență trebuie să fie transportate până la prima stație, unde li se acordă îngrijirile necesare. Acestor persoane li se restituie diferența dintre tarifele plătite și cele aferente pentru parcursul efectuat, pentru legitimația de călătorie, în condițiile prevăzute la art. 21;”
Vechiul regulament prevedea ca bolnavii să poată călători, doar în cazul în care rezervă întregul compartiment.
Cu toate acestea, noile reguli impun o abordare mai strictă, stipulând că aceștia trebuie să părăsească trenul pentru a nu pune în pericol sănătatea altor pasageri. Această măsură este menită să protejeze publicul și să minimizeze riscurile asociate cu călătoriile în perioade de epidemii sau pandemii.
Diana Mitrache