Tânărul din comuna Certeju de Sus a fost condamnat de către judecătorii din Deva la o amendă penală în cuantum de 4480 de lei, dar n-a achitat-o. Biroul de Executări Penale din cadrul Judecătoriei Deva a cerut instanței transformarea sancțiunii penale în zile de închisoare cu executare. ”În motivare, s-a arătat că intimatului i s-a aplicat pedeapsa de 4.480 lei amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, pronunţată de Judecătoria Deva. (…)La solicitarea instanţei, Primăriei Comunei Certeju de Sus a comunicat că intimatul nu figurează în evidenţe cu bunuri mobile/imobile impozabile”, se arată în dosar. Instanța de judecată a cerut și ITM Hunedoara să comunice dacă individul obține venituri din muncă iar răspunsul a fost negativ, astfel că judecătorul a apreciat că amenda n-a fost achitată din cauza situației sale materiale. ”Față de aceste considerente, în temeiul art.586 C.p.p., instanţa va respinge sesizarea (…) privind înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii, aplicată. ()…Totodată, instanţa reține că sunt întrunite celelalte condiții reglementate de lege, respectiv intimatul și-a exprimat acordul cu privire la prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității la termenul de judecată din data de 08.07.2024, starea de sănătate permițându-i acest lucru”, a arătat judecătorul. Condamnatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cadrul Primăriei Comunei Certeju de Sus sau cadrul Primăriei Comunei Bârsău, pe o perioadă de 224 de zile.