Prima stație de încărcare electrică a fost montată în Petroșani. Nu e pentru Green line, ci va deservi autobuzele ce vor circula prin Petroșani, ori pe traseul de până la Bănița.

Sunt și restul aparatelor la Petroșani, iar ele vor fi montate în aceste zile. Nu sunt, însă, cele pentru Green Line, linia ce va deservi transportul interurban, ci doar pentru cele urbane.
„Este stația de încărcare rapidă a autobuzele de pe linia de transport local. Au ajuns la noi toate stațiile. Este vorba despre două stații de încărcare rapidă, din care una este cea montată aici și una va fi la depou și 7 stații de încărcare lentă, unde autobuzele vor fi încărcate, mai ales noaptea, cât timp stau în garaj. Este proiectul pe PNRR de transport local Petroșani- Bănița”, a spus Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.
Conform contractului în valoare de 19,5 milioane de lei, la Petroșani sunt aduse 7 autobuze nepoluante
electrice, cu dimensiunea de cca. 10,8 m, și vor fi 9 stații de reîncărcare autobuze electrice (7 stații reîncărcare lentă și 2 stații reîncărcare rapidă).
Proiectul este finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență, aprobat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și nu are nicio legătură cu linia interurbană de
autobuze electrice – Green Line a Consiliului Județean Hunedoara.
Diana Mitrache