Halta Lunca Jiului, aflată în Cartierul Aeroport, pe traseul feroviar ce străbate municipiul Petroșani, a fost reabilitată. Dalele, degradate de timp, au fost înlocuite și lucrarea este aproape gata.
Halta era aproape impracticabilă, iar terasamentul distrus îngreuna mult coborârea din trenul și așa mult prea înalt. CFR Timișoara a făcut acum reparațiile și a înlocuit terasamentul. Lucrările au fost executate, iar primarul de la Petroșani spune că a colaborat cu constructorii așa încât să fie remediate toate problemele. „Aici s-au finalizat lucrările. Este vorba despre înlocuirea acestor dale de beton, în zona Parângul. Am discutat, acum câteva luni, cu cei de la Regionala CFR Timișoara și, în zilele acestea au finalizat lucrarea. Este o lucrare, zic eu, foarte importantă, pentru că vechile dale erau foarte deteriorate și exista riscul de accidente”, a spus Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.
Pe raza Sucursalei Feroviare Timișoara, în cadrul programului cu finanțare prin PNRR, sunt în derulare lucrările de reparații punctuale pentru ridicarea restricțiilor de viteză pe toate cele 5 loturi contractate, stadiul de execuție fiind cuprins între 38% și 98%.
Între Petroșani Triaj și Lunca Jiului, stadiul execuției se apropie de final, fiind deja de 98%.
Ultimul lot, aflat între Lunca Jiului și Livezeni, a ajuns și el la stadiul execuției de 97%.
Pentru aceste lucrări sunt 5 contracte semnate, a căror valoare totală este peste 56 de milioane de lei.
Diana Mitrache