Hunedoreanul a fost oprit în trafic de un echipaj de poliție din județul Caraș Severin și testat pentru a se stabilii dacă a consumat alcool. Rezultatul alcooltestului a arătat o alcoolemie de 0,09 mg/l alcool pur în aerul expirat, așa că șoferul a rămas fără permis timp de 90 de zile și a primit și o amendă contravențională de 1450 de lei. A cerut Judecătoriei Caransebeș anularea procesului verbal arătând că probele biologice de sânge, prelevate la 13 minute de la testarea cu etilotestul, arată clar că nu a băut. A pierdut procesul la judecătorie, dar nu s-a lăsat iar în urma apelului a avut câștig de cauză. La tribunal, polițiștii au susținut că în cele 13 minute până la recoltarea probelor i-a dispărut alcoolul din sânge, acesta fiind motivul pentru care raportul de analiză arată valoarea 0. În replică, hunedoreanul a arătat că polițiștii au contrazis până și specialiștii în medicină susținând că ”buletinul de analiză nu poate contrazice cele constatate la momentul sancţionării contravenţionale a petentului, respectiv prezenţa alcoolului în aerul expirat de către acesta”. Tribunalul a apreciat că șoferul a răsturnat prezumția relativă de conformitate cu realitatea a procesului-verbal și a anulat sancțiunea.

foto ilustrativa