Liceenii din Petrila vor să acceseze un proiect, în colaborare cu o universitate din Mississippi, prin care să rea-lizeze o hartă interactivă. Sunt tinerii de la cercul de robotică Wafy, care au reușit, prin alte proiecte, să aibă la școală un seismograf, un dispozitiv de reciclare a sandvișurilor pe care nu le mănâncă, un kit de verificat calitatea apei potabile din izvoare și care acum vor să acceseze un alt proiect, în colaborare cu Universitatea de stat din Mississippi.

Și acest lucru este posibil pentru că o elevă din acest oraș este acum profesor în SUA.
„Este vorba despre Citizens science, adică asta înseamnă că nu doar unii pot contribui la bunul mers al societății, ci și oamenii de rând. Noi, prin toate proiectele pe care le-am făcut la acest liceu, am reușit să avem acolo dispozitive de măsurare a parametrilor aerului, apei, avem inclusiv un seismograf. Și, toate aceste dispozitive pot fi activate și utilizate de oricine. Datele pe care le pot înregistra acestea, pot fi introduse apoi într-o bază de date, pe care dorim să o creăm și să facem un fel de hartă conceptuală a Văii Jiului”, a spus David Lungoci, fost elev al Colegiului Tehnic Constantin Brâncuși din Petrila.
„Există o competiție în domeniul schimbărilor climate, adresată tuturor școlilor din lume și, pentru că noi am introdus liceul în această bază, vrem să găsim soluții pentru combaterea schimbărilor climatice. Noi am avut un proiect în acest an, în care am măsurat calitatea apei. Avem acum, însă, posibilitatea de a lucra cu o fostă elevă din Petrila, care lucrează pentru Națiunile Unite, în SUA, așa că vom scrie un proiect comun. Premiul cel mare va fi participarea noastră la ONU”,a spus Nicoleta Cîndea, responsabil cu proiectele europene în liceul de la Petrila.
În ajutorul tinerilor a venit dr Narcisa Pricope, cercetător independent, vicepreședinte al Biroului de cercetare din Universitatea de Stat din Mississippi. „Ei vor să participe într-o competiție internațională, pentru stabilirea unui nou obiectiv de monitorizare a dezvoltării sustenabile a planetei. Și am fost foarte interesată de idee. Ascultându-le toate proiectele, am propus să identifice un nou obiectiv, știința pentru cetățeni, care nu există. Ideea ar fi să propună ca oamenii de peste tot, începând cu ceea ce avem aici, în Valea Jiului, să adune date despre atmosferă, biosferă, hidrosferă și să propună crearea unui obiectiv internațional de știință a cetățenilor, pentru cetățeni”, a spus Narcisa Pricope.

Diana Mitrache