Facultatea cu cea mai mare vechime în Valea Jiului și-a omagiat, într-un cadru festiv, absolvenții acestui an. Șef de promoție este o studentă din Petroșani, care a ținut să își încurajeze colegii, înainte de examenele de final.Aula Universității din Petroșani a prins viață și forfota studenților absolvenți cu robă și tocă, a încununat emoțiile zecilor de generații, care au absolvit Facultatea de Mine, de-a lungul anilor. Este cel mai vechi profil care a existat aici și unul despre care și studenții și profesorii au vorbit la viitor.
„Să aveți încredere că dumneavoastră sunteți viitorul acestei țări. Nu uitați că ați terminat la Petroșani și toate generațiile care au absolvit, iar aici mă refer la circa 74 de generații, au dus faima acestei școli în întreaga lume”, declară prof univ dr ing Sorin Mihai Radu, rectorul Universității din Petroșani
„Dincolo de toată această importanță și greutate pe care o aveți pe piața internațională a muncii, prin facultatea absolvită astăzi, chiar și în ceea ce privește Ingineria Minieră, trebuie privită dincolo de granițele naționale și dincolo de granițele comunității europene. Activitatea mineriră este în continuă expansiune și, la fiecare 10 sau 20 de ani, producțiile miniere mondiale se dublează. Nu mai vorbim că, de la începutul anului și până în prezent, peste 40 de miliarde de produse miniere au fost exploatate”, spune conf. univ. dr ing Csaba Lorinț, decanul Facultății de Mine.
Sunt 171 de absolvenți la licență și 124 de master, în promoția 2024, iar cea mai bună a fost o studentă care locuiește la Petroșani și ai cărei părinți sunt cadre didactice aici. Tatăl ei, profesorul universitar Dragoș Păsculescu, este prodecan la Facultatea de Inginerie Mecanică.
Șefa de promoție a primit de la decanul facultății un sacou cu care să se mândrească.
„În primul rând, vreau să le mulțumesc profesorilor noștri. Fără îndrumarea și încurajările lor, nu am fi ajuns aici, astăzi. Ei ne-au deschis mintea către cunoaștere, ne-au provocat să gândim fizic și ne-au inspirat să ne urmăm pasiunile. Au fost alături de noi, nu doar ca dascăli, ci și ca prieteni. Iar pentru asta le suntem recunoscători”, afirmă Daria Păsculescu, șefa de promoție 2024, Facultatea de Mine
Facultatea de mine a ajuns acum la promoția cu numărul 74, iar an de an, profesorii de aici au căutat să se adapteze cerințelor de pe piața muncii, așa încât profilele la care fac și acum înscrieri, să fie pliabile pe piața muncii.
Diana Mitrache