P rea puțini medici specialiști se îndreaptă spre spitalele de la noi. Merg cel mult la Deva sau Hunedoara, iar în Valea Jiului aproape că nu se mai nasc copii, pentru că lipsesc specialiștii care să îi îngrijească, după ce vin pe lume. Și nu doar acești medici lipsesc.
Spitalul de Urgență din Petroșani scoate la concurs posturi pentru medici. Potrivit anunțului se caută un medic
specialist pediatrie, un medic primar neonatologie, un medic cardiolog, un radiolog, un oncolog sau un ORL-ist.
Anunțul a fost publicat în aceste zile, dar, așa cum recunosc cei de la Casa
de Sănătate a județului Hunedoara, lucrurile merg greoi, pentru că medicii preferă centrel mari, în detrimentul unui spital de oraș sau municipiu.
„În afară de județele care au clinici universitare și care sunt căutate,
precum Timiș, Cluj, București, Iași sau Mureș, peste tot sunt probleme privind prezența medicilor specialiști în spitale. Din păcate, nu facem excepție. În ciuda eforturilor, avem în continuare dificultăți în a convinge medicii să vină să profeseze în județul Hunedoara. Și, din acest motiv se vede lipsa medicilor în liniile de gardă și că activitatea este îngreunată”, spune Adrian David, director CAS Hunedoara.
Sute de oameni așteaptă pentru o programare la un medic specialist și listele se întind pe luni de zile.
La Petroșani, pentru că nu este medic neonatolog, copiii care se nasc sunt transferați în alte spitale și, de obicei, se solicită
elicopterul.
Medicii de familie sunt aproape toți la pensie în Valea Jiului, iar acesta este încă un segment în care există deficiențe, așa că oamenii din zona de sud a județului Hunedoara sunt nevoiți să plece spre alte județe, atunci când au nevoie de consultații de specialitate.
Diana Mitrache