Un tânăr elev abia în clasa a X-a a Colegiului Tehnic „Constantin Brâncuși” din Petrila a ajuns la Geneva, unde a prezentat o lucrare despre studiul materiei negre. Spune că totul a pornit din curiozitatea lui și, chiar dacă urmează liceul la secția filologie, este decis să meargă la Facultatea de Fizică.
În perioada 2-15 iunie 2024, s-a desfășurat, la CERN, în Geneva, programul “Romanian High-School Students Internship Programme 2024”, dedicat elevilor români cu vârsta de peste 16 ani.
Evenimentul a adus împreună 24 de elevi de liceu admiși la program (din peste 350 de aplicații eligibile din întreaga țară) și pe profesorii însoțitori cu formatori și cercetători în domeniu. De la noi a mers un tânăr din Petrila, care, culmea, urmează studii filologice.
„Eu am fost printre cei 24 și aceasta mi-a dat o oprtunitate unică de a învăța despre fizica particulelor și despre noua tehnologie din lume, alături de cercetătorii celui mai mare institut de cercetare din lume”, declară Darius Cristian Furdui, elev al Colegiului Tehnic Constantin Brâncuși Petrila
Nicoleta Cîndea, profesor de fizică la acest liceu, l-a încurajat, a crezut în potențialul lui și amândoi au fost parteneri în acest proiect.
„Surpriza a venit din faptul că este de la secția de filologie, nu de la mate-info și el va fi cel care va prelua conducerea echipei de robotică a liceului. El a avut deja experiențe de a da interviuri, de la robotică, pentru că a dat interviul ca să plece în SUA. Opțiunea lui este acum să urmeze fizica și să lucreze la CERN, pentru că ce este acolo depășește orice imaginație ”, afirmă Nicoleta Cîndea, profesor de fizică
Darius ne-a spus și cum a ajuns el, un elev filolog, să realizeze că fizica e pasiunea lui.
„Totul începe întotdeauna dintr-o pasiune și un pic de curiozitate. Am vrut să înțeleg cum funcționează lumea din jurul nostru. De ce ceva are greutate, de ce se atrag lucrurile între ele. Pur și simplu, din curiozitate”, mai spune Darius
Și așa a ajuns, la Geneva, să vorbească despre materia întunecată.
„Materia întunecată este motivul pentru care galaxiile sunt ținute între ele. Un fizician, Fritz, a încercat să observe cum stau galaxiile unite. Iar atunci a observat că o galaxie nu are destulă masă ca să fie atrasă de ea însăși, așa că a ajuns la concluzia că un singurul lucru face asta: materia întunecată”, spune Darius.
Programul de la Geneva a fost conceput astfel încât elevii au avut ocazia să se familiarizeze cu noțiuni introductive ale fizicii particulelor elementare și energiilor înalte, dar și să intecționeze direct cu cercetătorii de la CERN.
Diana Mitrache