Petroșaniul s-a umplut de baloane roz și copii care au mărșăluit pe străzi, demonstrând astfel că susțin lupta celor care au învins cancerul. Au împărțit pliante și au spus că vor ca lumea să fie conștientă că această boală există și poate fi învinsă.

Marșul roz, sau Pink Day a avut loc pe străzile de la Petroșani, dimineața în jurul orei 10.00. Copiii au purtat haine roz și fundițe din aceeași culoare, cu scopul de a le arăta tuturor că îi apreciază, așa cum știu ei, pe cei care au supraviețuit acestei maladii, care este cancerul.
„Vom împărți pliante despre ziua roz. Sunt foarte multe cazuri în lume și este important să știm ce reprezintă această zi”, a spus unul dintre copiii care au participat la marș.
”Este foarte important să știm ce ni se întâmplă, atunci când avem cancer și trebuie să știm ce putem să facem ca să nu avem cancer”, a completat un altul.
„Am venit să mergem prin marș, ca să le arătăm oamenilor care au supraviețuit cancerului că nu sunt singuri și pe cei care au scăpat deja eu vreau să îi felicit”, a spus un alt copil.
Copiii au mers prin oraș și au mărșăluit până la primărie. Pe traseu, au împărțit pliante în care au punctat câteva obiceiuri sănătoase, care ar putea să prevină cancerul.
„Avem conștiința faptului că astăzi, mai mult ca oricând, am încercat să le dovedim semenilor noștri că suntem alături de ei, cu fapta, cu gândul și sufletul. Este datoria dascălilor de a educa tânăra generație în spiritul solidarității, prieteniei, empatiei, toleranței și respectului față de semeni”, le-a spus prof Mariana David, director adjunct Colegiul Național Mihai Eminescu Petroșani.
Copiii sunt generația care trebuie să știe cum să lupte și să devină empatică în astfel de situații, așa că marșul lor nu a fost altceva decât un semnal de susținere și respect pentru oamenii care au supraviețuit luptei cu cancerul. „În prima duminică din luna iunie este Ziua supraviețuitorilor cancerului. Acești oameni care supraviețuiesc cancerului sunt niște eroi și faptul că voi, copiii, empatizați și sunteți educați în acest spirit frumos de solidaritate, empatie și de conștientizare a anumitor riscuri și de prevenire a acestei maladii este cu atât mai înălțător. Vă mulțumesc că faceți aceste lucruri”, a spus Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani, care a participat la acest marș roz.
Una din cinci persoane la nivel global va fi diagnosticată pe parcursul vieții cu o formă de cancer, arată datele Organizației Mondiale a Sănătății. În 2022, 20 de milioane de oameni au primit acest diagnostic la nivel mondial.
Însă, ca urmare a progreselor realizate în ultimele decenii, atât în tratamentul, cât și în diagnosticul acestei boli, aproximativ jumătate dintre pacienți reușesc să supraviețuiască.

Diana Mitrache