A fost reabilitată porțiunea de drum național de la intrarea în Lupeni. Nu este singura arteră cu asfalt, care avea nevoie de reparații, iar președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor a venit să vadă stadiul lucrărilor.
Consiliul Județean Hunedoara a luat în administrare porțiunea de drum de la intrarea în Lupeni și a alocat sumele necesare reabilitării.
Asfaltul a fost turnat pe DN 66A, pe un km și jumătate.
„Este o investiție foarte mare și importantă pentru noi, pentru cei din Lupeni. Dar vreau să vă spun că, acum un an de zile, CJH a asfaltat aproximativ 3 km de drum în Aninoasa, iar atunci nu era campanie electorală. Acum doi ani de zile, CJH a asfaltat aproximativ 8 km de drum la Straja și atunci nu era campanie electorală. Acum 3 ani, CJH a realizat canalizarea și a făcut o parcare de aproximativ 280 de locuri la Lupeni și atunci nu era campanie. La Petroșani a reușit să asfalteze cel mai greu drum, din Valea Jiului, cel din Parâng și, din nou, nu era campanie. CJH a reușit să facă în fiecare comunitate câte ceva”, a spus Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni.
Porțiunea de drum de la intrarea în Lupeni era degradată, iar Laurențiu Nistor a venit să vadă dacă s-au executat corect lucrările. Asta, pentru că s-a reclamat faptul că au fost turnate două straturi de asfalt, deși nu ar fi fost nevoie. „Fostul prefect vine și spune că am turnat asfalt peste asfalt și nu am rașchetat. E omul care habar nu are și care nu face decât să caute fel și fel de chichițe, în administrație”, a răbufnit Laurențiu Nistor, președintele CJH.
La Lupeni urmează o nouă etapă de asfaltări. După finalizarea celor de la intrarea dinspre Vulcan, va fi asfaltată și porțiunea din drumul național ce face legătura cu orașul Uricani, tot cu bani de la Consiliul Județean.
Diana Mitrache