Un hunedorean a fost cercetat penal pentru că timp de mai multe luni de zile a folosit animale vii pentru a-și antrena câinii de vântoare, mai exact pentru a le spori agresivitatea. Practic, individul își asmuțea câinii să sfâșie prada, iar anchetatorii au probat că a încălcat legea privind protecția animalelor de nu mai puțin de 11 ori. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva l-au trimis în judecată, în stare de libertate, în vara anului trecut. Faptele de care era acuzat se petrecuseră între toamna anului 2020 și iarna anului 2021, așa că i s-a aplicat legea penală mai favorabilă pentru infracțiunea pedepsită cu închisoarea de la 3 luni la un an sau cu amendă).
”Întrucât în cauză a intervenit o cauză de încetarea a procesului penal, iar inculpatul nu s-a prevalat de dispoziţiile art. 18 Cod Penal care permit continuarea procesului penal instanţa va da eficienţă dispoziţiilor explicitate anterior care permit constatarea intervenirii prescripţiei răspunderii penale. Pentru toate aceste considerente (…) va înceta procesul penal pornit împotriva inculpatului (…) pentru săvârşirea în formă continuată a infracțiunii prevăzute art. 25 al.1 lit.d din Legea nr.205/2004 rep. Privind protecţia animalelor, ca urmare a intervenției prescripției răspunderii penale. Soluția Judecătoriei Deva nu este definitivă.
foto ilustrativ