Z iarist cu o experiență de peste trei decenii, Nicolae Gavra (60 ani) este unul dintre cei mai activi gazetari sportivi din această parte a țării. Are numeroase prezențe la marile competiții internaționale, dar și povești savuroase.
Reporter: Nicu Gavra născut….
pe 4 iulie, Ziua Americii! Ne știm de prin anii ’90, de pe la stadionul „Jiul”, actualul „Petre Libardi”.
Nicu Gavra: Da, au trecut ceva ani… Parcă, mai ieri pășeam în această lume a gazetăriei sportive.
Reporter: Cum a apărut această
pasiune?
Nicu Gavra: Cochetam cu olimpiadele școlare! După absolvirea clasei a VIII-a, am urmat Liceul Sportiv din Deva din 1978, am fost coleg cu Emilia Eberle, Dumitrița Turner, Marilena Vlădărău, cu campioane la atletism, dar am încheiat la Liceul „Decebal”.
Reporter: Cum ai luat contact cu Valea Jiului?
Nicu Gavra: Am câștigat un concurs la Radio Timișoara, sub coordonarea lui Nicolae Secoșan, un mare om de sport. La Petroșani am ajuns încă din 1985, la un meci al Jiului.
Reporter: Cum ai ajuns în zona internațională a transmisiunilor sportive?
Nicu Gavra: Prima transmisie a fost în 1992, la Campionatele Mondiale de atletism de la Budapesta. Îmi amintesc cu drag de acele momente.
Reporter:Ai un sport favorit? Ai avut modele?
Nicu Gavra: Gimnastica, fără ezitare. Da, am avut ce învăța de la Cristian Țopescu sau Nicolae Secoșan, am colaborat la multe competiții. De la Țopescu am învățat ce importantă este documentarea. Nicolae Secoșan ne-a învățat foarte multe lucruri, scurt și concis.
Reporter: Ai dat vreo „gherlă”?
Nicu Gavra: O-ho! Am ținut-o la un meci Corvinul-Olimpia Satu Mare tot într-un 0-0, deși sătmărenii aveau 1-0!
Reporter: Nicu Gavra, „campion olimpic”, adică un gazetar cu multe olimpiade la activ.
Nicu Gavra: Da, cinci olimpiade. Prima, la Jocurile Olimpice de la Atena în 2004, un prim experiment. A fost greu cu acreditările. În 2008, în China, la Beijing, au fost niște oameni foarte amabili, am putut vizita multe obiective celebre-Marele Zid, Orașul Interzis-, mai înainte fusesem la Olimpiada din 2006, în Italia, la Torino. Mamă ce frig am îndurat! De la Beijing am transmis din….toaletă! Pierduseră în redacția de la Timișoara relatarea înregistrată și a trebuit să le-o mai dau o dată în direct. A fost singura evoluție din toaletă. Au fost două săptămâni în China.
Reporter: Deja aveai o experiență olimpică
Nicu Gavra: În 2016 a fost Rio de Janeiro, Brazilia. Oraș cu infracționalitate la maximum. I-au dezbrăcat pe unii colegi la pielea goală, le-au furat tot. Am pățit-o și eu, am rămaș fără rucsac. Povești tari!
Olimpiada de la Tokio a fost în 2021, din cauza pandemiei. Acum urmează Olimpiada de la Paris, acum în 2024.
Reporter: Care din ele, televiziune, radio sau presa scrisă?
Nicu Gavra: Fără ezitare radio.
Reporter: Cea mai de suflet competiție?
Nicu Gavra: Campionatele Mondiale de Gimnastică din 2003, la Los Angeles. Ce echipă aveam, Doamne!
Reporter: Despre sportul hunedorean?
Nicu Gavra: Fotbalul înseamnă Corvinul Hunedoara apoi Jiul Petroșani. La Hunedoara s-au implicat foarte serios. și rezultatele au venit. Oriunde este un grup unit, iese bine treaba. Deocamdată, Jiul și C.S.M Deva, în plan secund….
În Valea Jiului merge bine sportul la nivelul Clubului Sportiv Școlar Petroșani, handbal, lupte, gimnastică, Minerul Lupeni s-a revigorat, rugby-ul e-n regulă la Știința Petroșani.