O reclamă distribuită de rețeaua de socializare Facebook, cu o ofertă de nerefuzat a unui așa-zis magazin, a atras atenția unei femei din municipiul Petroșani. Bucuroasă că-și găsește hainele la un preț decent, pe mărimea ei, petroșeneanca și-a comandat mai multe bluze mărimea XXXL. Ce a primit în coletul achitat la primire a lăsat-o cu gura căscată. În loc de bluzele pentru oameni corpolenți, aceasta avea să descopere mai multe bluze pentru bebeluși. Inițial s-a gândit că este o greșeală, dar cum nu-i mai răspundea nimeni de la ”magazin”, a realizat că a fost păcălită. ”În fapt, persoana vătămată, în urma vizualizării unui anunț pe rețeaua de socializare ,Facebook”, a comandat, la data de 17. 11.2023, trei bluze de iarnă mărimea XXXL contra sumei de 185 de lei. Ulterior, la data de 23.11 .2023. persoana vătămată a primit de la firma de curierat „Fan Curier” un colet, pe care l-a achitat ramburs cu suma de 185 lei. în interiorul căruia se aflau trei bluze pentru copii mici, altele decât cele comandate. motiv pentru care persoana vătămată s-a considerat înșelată de expeditor”, se arată în dosarul de anchetă, pentru că victima a depus o plângere pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune. Polițiștii din Petroșani au reușit să recupereze prejudiciul, așa că femeia a cerut să nu mai fie continuate cercetările în vederea identificării autorului faptei. În aceste condiții, Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroșani a dispus renunțarea la urmărirea penală iar instanța a admis cererea.
foto ilustrativ