Tânărul în vârstă de 32 de ani, din Călan, aflat sub influența alcoolului, a avut o altercație cu alți doi vecini de bloc. Pentru a nu se ajunge la bătaie, la fața locului a fost chemat un echipaj de poliție. ”În data de 04.08.2023, în jurul orei 17:37, organelor de poliție din cadrul Poliției Orașului Călan le-a fost solicitată intervenția la un eveniment. (…) În urma deplasării la fața locului s-a constatat că exista un conflict verbal între inculpatul (…), pe de o parte, și (n.r. cei doi vecini) pe de altă parte, primul fiind în stare de ebrietate. În vederea aplanării conflictului persoana vătămată (n.r. polițistul) a început să poarte discuții cu inculpatul. (…) În timp ce discutau, din bloc au coborât (n.r. cei doi vecini) și au venit către persoana vătămată și inculpat. La vederea acestora cel din urmă a devenit agitat și agresiv și a încercat să provoace un conflict fizic cu cei doi, fiind însă oprit de către persoana vătămată care s-a pus în fața inculpatului și i-a pulverizat cu spray lacrimogen în zona feței. Inculpatul a fost afectat, retrăgându-se și calmându-se timp de câteva momente, dar după ce și-a mai revenit acesta a devenit agresiv la adresa persoanei vătămată, reproșându-i că i-a pulverizat spray lacrimogen în direcția feței și totodată i-a adresat amenințări cu acte de violență. Totodată, inculpatul a mers la un gard viu din apropiere de unde a luat un par și a venit cu el în direcția persoanei vătămate, fiind însă deposedat de către persoanele prezente la fața locului”, se reține din anchetă. Pentru că a ameninţat un poliţist aflat în intervenţie, manifestând dispreţ în legătură cu autoritatea statului, pe fondul consumului de alcool, instanța din cadrul Judecătoriei Hunedoara l-a condamnat pe tânăr pentru ultraj la pedeapsa de 4 luni închisoare.
foto cu caracter ilustrativ