Un tânăr care abia își ține ochii deschiși a fost filmat de oamenii din Cartierul Aeroport, din Petroșani. Părea într-o stare gravă, incoerent, așa că au chemat poliția. L-au dus la spital și de acolo, l-au lăsat acasă. Fenomenul devine unul îngrijorător și cei mai mulți doar constată asta.
Avem 1,2 milioane de consumatori ocazionali sau dependenți la nivel național, însă în realitate numărul acestora este mult mai mare. Peste 16% dintre tineri au consumat măcar o dată droguri sau consumă ocazional. Un tânăr incoerent și fără să se poată mișca, a fost filmat de oamenii în Cartierul Aeroport din Petroșani. Căzuse peste masa lângă care stătea și, pentru că nimeni nu îl cunoștea, oamenii din zonă au alertat poliția locală. Era într-o stare deplorabilă, așa că a fost dus la Spitalul de Urgență din Petroșani. Acolo a fost investigat și atât.
„Din punctul de vedere al pacientului, că este sau nu este sub influența substanțelor, are dreptul să decidă ce se întâmplă cu el. I s-au făcut investigațiile necesare și a fost lăsat să plece”, a spus dr Alin Vasilescu, managerul Spitalului de Urgență din Petroșani. Atât! Medicii de la urgență l-au consultat și l-au lăsat să plece, că așa a vrut pacientul adus în urgență, de poliția locală.
Iar aici se împotmolesc toate… Sunt zeci de mesaje de la oamenii care îi văd pe la blocuri și care sunt revoltați că nimeni nu pare să se implice. Situația este cu atât mai complicată cu cât, pe piața din județul Hunedoara, au apărut noi substanțe psihotrope care sunt vândute tinerilor.
Diana Mitrache