Primăvara timpurie a adus cu ea un impuls în desfășurarea lucrărilor de infrastructură în orașul nostru. În acest context, edilii de la Vulcan au dat ordinul de începere a lucrărilor în zona magazinului Tineretului, o parte din proiectul vast ce se întinde până pe strada Platoului și strada Romană.
Lucrările sunt într-un stadiu avansat, iar primele două tronsoane sunt pregătite pentru turnarea asfaltului.
De asemenea, eforturile se concentrează și pe celelalte tronsoane, astfel încât să fie pregătiți pentru momentul în care condițiile meteorologice vor permite să continue cu asfaltarea.
Pe lângă aceste lucrări, sunt în plan și alte proiecte importante finanțate tot prin Programul Anghel Saligny. Printre acestea se numără Colonia Țărănească, unde licitația este aproape de finalizare, și lucrările planificate pe Valea Morii, pe Alecsandru și pe Pinului.
”Pentru că primăvara a venit mai devreme am putut da ordinul de începere a lucrării din zona magazinului Tineretului care se continuă până pe strada Platoului și strada Romană. În acest moment lucrările sunt foarte avansate, iar pe primele două tronsoane suntem pregătiți să turnăm asfaltul. Se lucrează și pe tronsoanele trei și patru astfel încât la momentul când vor porni stațiile de asfalt să putem turna covor asfaltic pentru această lucrare. Până în momentul în care vremea o va permite, vom efectua lucrări de ridicare a canalelor, de dirijare a apelor pluviale, accesul către garaje și către blocuri. Este un proiect mare care trece de trei milioane de lei și este finanțat prin Programul Anghel Saligny. Nu ne grăbim să terminăm lucrarea pentru că ea trebuie să fie de cea mai bună calitate iar asfaltul îl vom turna atunci când vremea o va permite. Pe lângă acest proiect mai avem și altele tot pe Anghel Saligny, pe care dorim să le începem, cum este Colonia Țărănească acolo unde licitația este aproape de finalizare. Mai avem licitații pe Valea Morii, pe Alecsandru și pe Pinului. Sperăm ca aceste proiecte să le putem finaliza până la sfârșitul anului. Pentru noi, această finanțare de peste 14 milioane de lei înseamnă foarte mult iar în paralel cu aceste investiții ne vom ocupa și de reparații unde este nevoie, din bugetul local. La depoul unde vor fi garate autobuzele electrice se lucrează intens și undeva la jumătatea lunii aprilie constructorul va veni și va asfalta întreaga stradă Nicolae Titulescu”, a declarat Cristian Merișanu primarul municipiului Vulcan.
Administrația locală dorește să finalizeze aceste proiecte până la sfârșitul anului, contribuind astfel la modernizarea infrastructurii locale și la creșterea calității vieții pentru locuitori.
Mai mult decât atât implementarea proiectului Green Line în municipiul Vulcan aduce 100 de locuri de muncă.
Monika Baciu