Primăria Petroșani a lansat licitația pentru a achiziționa 7 autobuze nepoluante electrice și 9 stații de reîncărcare mașini electrice. Contractul prevede inclusiv instalarea, montarea și punerea în funcțiune a stațiilor de reîncărcare. Valoarea estimată a achiziției este de 16,7 milioane lei. Autobuzele vor fi din gama 10 metri și vor merge prin Petroșani la vară.
Proiectul este finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență, aprobat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și nu are nicio legătură cu linia interurbană de autobuze electrice – Green Line a Consiliului Județean Hunedoara. Firma care a câștigat licitația are la dispoziție 10 luni pentru livrarea tuturor celor 7 autobuze, iar contractul a fost semnat în septembrie, anul trecut. „Autobuzele electrice sunt acum în perioada efectiv de construcție. Firma care a câșrtigat licitația are termen 10 luni și, undeva în vară, acestea vor trebui livrate la Petroșani și vor intra pe traseu”, a spus Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.
Autobuzele au o capacitate de transport de 90 de călători, dintre care 27 pe scaune și o autonomie 300 – 400 km, în funcție de condițiile de exploatare. Iar transportuil va fi adus la standarde de calitate și va respecta și normele de poluare.
Iar proiectul va ajuta călătorii, spune primarul. „Eu zic că foarte mult, datorită condițiilor de transport. Sunt autobuze mari, spațioase, cu toate condițiile necesare, aer condiționat, rampe pentru persoanele cu handicap. Va fi un transport civilizat și ecologic, fiind un transport electric și nepoluant”, mai afirmă Tiberiu Iacob Ridzi.
Autonomia autobuzelor va trebui să fie de minim 180 km, în cele mai consumatoare condiții. Livrarea autobuzelor și a stațiilor va trebui realizată în 10 luni de la semnarea contractului, iar călătorii vor fi transportați între stațiile din Petroșani și până la Bănița.
Diana Mitrache