T oate apele de munte sunt pline de aluviuni, după ploile torențiale din ultimele două zile. La asta s-a adăugat și topirea zăpezilor, odată ce vremea s-a încălzit. Așa că toate stațiile lucrează acum cu reactivi, pentru ca alimentarea cu apă să nu fie întreruptă în Valea Jiului.
Au căzut cantități importante de apă în Valea Jiului, iar stațiile de tratare a apei lucrează la turbidități mult crescute, grație investițiilor din ultimii ani. Asta a făcut ca
alimentarea cu apă să nu fie întreruptă deloc.
„La stația Taia
turbiditatea a ajuns până la 300 de unități, față de 5, cât este normal. Dar, având în vedere investițiile de aici, nu am avut probleme cu furnizarea apei”, afirmă Florin Ciucur, șef Departamentul Exploatare din cadrul Apa Serv Valea Jiului.
Dar au fost probleme la canalizare. Asta, pentru că apele din munte au adus cu ele aluviuni și au înfundat canalele.
„Echipele de intervenție au ieșit cu toate autousapecialele și am intervenit foarte mult pe partea de rețele pluviale. Asta, pentru că au fost foarte mare debitele și au venit multe aluviuni. A crescut și foarte mult numărul de reclamații pe această parte, cea de canalizare”, mai spune Florin Ciucur.
Rezervoarele de apă sunt, însă, pline și, până ce apele s emai limpezesc, nu se pune problema ca oamenii să rămână fără apă. Stațiile de tratare, însă, lucrează cu reactivi, pentru a face față.
Diana Mitrache