P sihologii atrag atenția asupra faptului că nu ar trebui să punem paie pe foc, atunci când un copil e supraponderal. Și nici atunci când e luat în râs de colegi, pentru asta. Dar ne spun și că prea vrem perfecțiunea, fără să vedem ce probleme avem în suflet. Așa că le recomandă, celor ce trec prin așa ceva, să caute să se poarte ca și cum a fi gras nu e decât un privilegiu de care să te folosești.
Greșim când punem un copil să slăbească. Greșim să îi interzicem doar lui să mănânce orice și atunci când dăm
exemple alți copii, ori adolescenți care arată perfect.
Silvana Capriș, psiholog: „Nu ar trebui să punem un copil gras la cură de slăbire!
Noi suntem o societate bolnavă, tocmai pentru că vrem să fim toți perfecți. Unii sunt mai grași, alții mai slabi”.
Suntem obișnuiți să gătim, iar în România mamele își hrănesc bine copiii, iar problemele cu care ne confruntăm, ne vor copleși și se vor vedea pe kilogramele în plus acumulate. Iar de aici, la bullying nu e decât un pas. „O mare, mare, parte din stresul pe care noi îl trăim zi de zi se duce înspre mâncare, că e viciul cel mai ușor de dus. Un copil nu poate să fumeze de micuț, dar poate mânca prăjituri multe. Este un cerc vicios: copiii sunt umiliți că sunt grași și ajung grași, pentru că sunt umiliți”, mai spune psihologul Silvana Capriș, antrenor de creiere, care recunoaște că întâlnește des
astfel de cazuri în practică și că toate țin de psihicul fiecăruia și de confortul lui interior.
Și nu e simplu să îl punem la cură de slăbire, fără să îl ajutăm emoțional. Și acest lucru e cel mai greu, pentru că acel copil trebuie să vadă exact care îi sunt problemele. Iar astea nu le va zice mereu unui părinte. „Pentru că îl pune părintele să slăbească , asta e ceva greșit. Tu, ca părinte, îi spui că e gras și asta e mai rău pentru el, decât că e gras. Nu poți să ai multe greutăți și să fii slab. Sistemul tău imunitar spune că tu trebuie să duci. Nu scazi din grautate, chiar dacă faci operații, dacă greutățile pe care le ai în spate și nivelul de stres rămân”, spune Silvana Capriș.
Și, nu o să vă vină să credeți, dar există și grași care sunt
mândri de ei.
„Moda s-a cam schimbat. Poate se râde mai mult de băieți. Acum, fetele grase sunt la modă în adolescență. Nu știu în câte cluburi ați fost în ultima vreme, dar acolo, fetele supraponderale poartă foarte mulat. Că e o modă de câțiva ani, pentru că nivelul mental și emoțional al fetelor a crescut. Sunt asumate”, spune antrenorul de creiere, Silvana.
E greu să îi spui unui copil, sau unui adolescent, să slăbească și asta trebuie să vină de la ei, să înțeleagă de ce sunt așa, cât de mult le pasă că sunt așa și să îi ajutăm, emoțional, să se regleze. Iar fiecare caz în parte, trebuie tratat cu seriozitatea de care are nevoie.
Și, poate cel mai bine ar fi să țină toți ai lui regim. Așa va fi încurajat să nu fie din nou pus la colț, chiar și acasă.
Diana Mitrache