Mai multe persoane au fost prinse de polițiști în momentul în care atacau mina Livezeni de unde intenționau să fure cărbune. Potrivit polițiștilor planul hoților a fost dejucat de un angajat al minei care i-a surprins și a dat alarma. “În această seară, în jurul orei 19:45, Poliția Municipiului Petroșani a fost sesizată de un angajat al minei Livezeni cu privire la faptul că mai multe persoane ar fi pătruns fără drept în incinta E.M. Livezeni, cu intenția de a sustrage cărbune. În cel mai scurt timp, la fața locului s-au deplasat mai multe echipaje formate din polițiști și jandarmi, care au găsit 21 de saci încărcați cu cărbune, în zona benzilor transportoare. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de tentativă de furt calificat și efectuează cercetări în vederea identificării persoanelor bănuite de comiterea acestei infracțiuni și a luării măsurilor legale”, a declarat Bogdan Nițu, purtător de cuvânt al IPJ Hunedoara.