U n copil de 5 ani și mama lui au ajuns, miercuri dimineață, la spital, în loc de grădiniță. S-a întâmplat la Petroșani, iar cei doi au fost loviți de o mașină, care ieșea din parcarea aflată în apropuierea școlii. Poliția a deschis o anchetă în acest caz.
Incidentul a avut loc la prima oră, înainte de începea cursurilor, când zona devine oricum aglomerată. Parcarea din apropierea școlii, aflată chiar în centrul municipiului Petroșani. Cei doi au fost loviți, în timp ce șoferul dădea cu spatele în parcare. „La fața locului s-a deplasat o echipă operativă care a stabilit faptul că un bărbat de 42 de ani, din Petroșani, în timp ce efectua manevre de parcare cu spatele a unui autoturism, în parcarea respectivă, a acroșat și a accidentat ușor o femeie de 40 de ani, din Petroșani și pe fiul acesteia, în vârstă de 5 ani.
În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea ușoară a celor doi pietoni, care s-au deplasat la Spitalul de Urgență Petroșani, în vederea acordării de îngrijiri medicale. În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a spus Bogdan Nițu, purtător de cuvânt al IPJ Hunedoara.
Zona din centrul municipiului Petroșani este una extrem de aglomerată și traficul, la intrarea și ieșiera de la cursuri a elevilor, este supravegheat de echipaje ale poliiei, sau poliției locale.
Diana Mitrache