A fost a doua zi de proteste în Valea Jiului, iar luni seara, mașinile au blocat total Drumul Național 66. Sute de șoferi, din toată Valea Jiului, au mers în coloană, timp de câteva ore, pentru a se alătura protestatarilor din toată țara.

Imediat după lăsarea întunericului, pe o ploaie înghețată, ce ulterior s-a transformat în ninsoare, șoferii au pornit în șir indian, de la Petroșani. S-au alăturat protestului sute de mașini, deplasându-se spre defileul Jiului.
Protestatarii au renunțat să blocheze artera din defileu și au pornit înapoi spre Petroșani. De altfel, protestul a continuat în zona Văii Jiului și sute de șoferi s-au alăturat. Ei au ajuns până în estul Văii Jiului, la Petrila, de unde s-a întors spre miezul nopții. A fost unul dintre cele mai mari proteste din ultimii ani.
Și, dacă în alte zone ale țării în care au avut loc proteste, liderii au discutat cu autoritățile, cei de la noi nu au participat la niciun fel de întâlnire.
Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România subliniază că 70% dintre revendicările celor care protestează în aceste zile pot fi rezolvate într-un termen rezonabil, sunt pertinente, iar unele chiar foarte urgente şi necesare.
Transportatorii cer recunoaşterea transportului rutier ”drept sector economic strategic şi elaborarea unor măsuri care să susţină acest sector economic pentru a rămâne competitiv şi a aduce în continuare venituri directe la bugetul statului”, în condiţiile în care susţin că sectorul transporturilor este cel mai mare exportator de servicii din România, aducând peste 5 miliarde de euro anual în economia românească, contribuind la reducerea
deficitului valutar.
Protestatarii au o listă de revendicări:
1. Plafonarea RCA la 5.000 de lei la B 0 şi posibilitatea suspendării acoperirii poliţelor (RCA/CMR/casco) când un camion nu este în uz şi prelungirea automată a valabilităţii.
2. Scurtarea timpilor de trecere a frontierei prin modificarea OG 43 şi respectarea Regulamentului European 1100/2008 privind controalele în vămi (care prevede eliminarea controalelor maselor şi dimensiunilor din punctele de trecere a frontierelor pentru a fluidiza traficul prin frontiere)
– Reintroducerea toleranţelor la depăşirile de greutate/gabarit, aşa cum prevăd şi normele europene şi evitarea dublei taxări
– Mutarea controlelor rovinietei, cântarului şi al măsurării gabaritului pe teritoriul naţional/la cel puţin 15 km de punctul de trecere a frontierei, respectând astfel şi Regulamentul European 1100/2008 privind controalele în vămi (care prevede eliminarea controalelor maselor şi dimensiunilor din punctele de trecere a frontierelor pentru a
fluidiza traficul prin frontiere)
3. Alocaţii de cazare/alocaţii de hrană
– Acordarea alocaţiei de cazare neimpozabilă de 265 lei/zi pentru salariaţii bugetari să se acorde şi angajaţilor din privat, fără documente justificative.
– Introducerea unei alocaţii de hrană pentru lucrătorii detaşaţi, neimpozabilă, în valoare de 40 EUR/zi, care să se adauge la plafonul maxim de 87,5 EUR/zi în limita căruia se poate acorda indemnizaţia de detaşare
4. Reglementarea unui mediu de concurenţă loială în transporturi:
– Reglementarea unei legi anti-dumping prin care se pedepseşte prestarea unui serviciu la un tarif care nu acoperă costurile implicate (poate fi aplicată la nivelul întregii economii pentru interzicerea activităţii economice sub costuri). Impunerea unui tarif minim de referinţă.
– Obligaţia plăţii timpilor de aşteptare a camioanelor la încărcare/descărcare care depăşesc 2 ore
– Obligaţia plăţii serviciului prestat de şofer de încărcare/descărcare a mărfii în/din camion sau interzicerea acestui serviciu
– Obligativitatea expeditorilor de a prezenta la licenţiere o asigurare de risc financiar sau orice altă formă de garanţie bancară în limita căreia poate încheia tranzacţia
– Responsabilizarea beneficiarului mărfii, care a asigurat încărcarea camionului, în cazul în care la cântar se constată altă greutate decât în documente
5. Posibilitatea recuperării unui procent din acciza la combustibil pentru firmele de transport
6. Controlul camioanelor ucrainene pe teritoriul României în egală măsură cu al celor româneşti. Rezolvarea problemelor de acces în Portul Constanţa care au devenit din ce mai acute de când sunt atât de multe camioane ucrainene care intră zilnic în port
Diana Mitrache