Pompierii Detașamentului Petroșani și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Petrila au intervenit în această seară pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie din zona colonie Cimpa – Petrila.
Primii sositiți la fața locului au fost pompierii voluntari, care au constatat faptul că flăcările au cuprins o anexă în care se afla depozitat material lemnos, cu posibilitatea de propagare a incendiului la bucătăria de vară alipită.
În urma incendiului a ars acoperișul anexei în proporție de 80%, iar proprietara a suferit un atac de panică, fiind asistată medical de către echipajul SMURD.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost depozitarea cenușii provenită din centrala termică într-un recipient de plastic, în aproprierea materialelor combustibile.
Misiunea pompierilor a durat aproximativ 2 ore și pentru aceasta au fost alocate două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.