Î n această săptămână se face curat în Colonia de Jos a municipiului Vulcan. Gunoiul de la falimentarul Pregoterm ajunge la deponeu, iar locul va fi lăsat gol. Doar că, până atunci, Prefectura și Consiliul Județean și-au aumat, pe rând, meritele.
Prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian, a ajuns de mai multe ori la Vulcan și a cerut imperios să se găsească soluții pentru îndepărtarea focarului de acolo. Dar doar atât, spun cei de la Consiliul Județean, care au primit acordul de la Garda de Mediu și au alocat acum banii necesari.
„Prefectul, am văzut și la Vulcan și la Aninoasa, îl obligă pe primar să încalce legea. Noi, CJH, nu am avut posibilitatea să luăm de acolo gunoiul, până ce nu am avut toate datele necesare. A venit acum rectificarea de buget și am început să ducem gunoiul. Sper ca marți, sau miercuri, să nu mai fie acolo gunoi”, declară Costel Avram, administrator public al județului Hunedoara
„Ducem gunoiul, noi, Consiliul Județean, nu la indicațiile cuiva. Să fie foarte clar! Unii își fac poze cu gunoaiele, dar nu găsesc cum să ducă gunoiul. Alții ies și spun că numai la intervenția unor s-a făcut asta. Nu, noi am vorbit cu cei de la Mediu să ne transfere nouă această inițiativă, fiindcă altfel nu o puteam lua”, spune și Laurențiu Nistor, președintele CJH
De ani de zile, tone de deșeuri rezultate în urma sortării gunoiului de la Vulcan, au zăcut în zona Coloniei de Jos a municipiului Vulcan. Firma Pregoterm este în faliment, așa că nu nu avea bani pentru transport. Iar primăria nu avea cadrul legal să o facă. De săptămâna trecută a început încărcarea deșeurilor, așa că în câteva zile, va fi curat. Și spațiul va fi folosit inițial ca depozit pentru utilajele care lucrează alături la depoul autobuzelor electrice.
Diana Mitrache