C u colinde și bucurie. Așa i-au primit copiii de la o școală din Petroșani pe voluntarii de la Round Table, care vin, prin Caritas, să aducă bucurie și multe cadouri. Sunt mii de pachete care ajung în mai multe țări, iar o parte au fost împărățite deja copiilor din Petroșani. Noi i-am găsit la Școala nr 7.
Cu un colind cântat cu emoție și nerăbdare. Așa au fost primiți voluntarii care, an de an, ajung la noi, în Valea Jiului, cu sute de pachete, făcute de copiii din Germania, special pentru cei de aici.
„Venim cu cadouri din Germania pentru copiii din grădinițe și școli. Au în cutii jucării, dulciuri și noi suntem cei care aducem cadourile lui Moș Crăciun din Germania în România, Bulgaria sau Modova. Doar pentru Valea Jiului, avem 5.200 de pachete, dar întreg convoiul 43 de mii de pachete”, a spus Hartmut Jost, voluntar Round Table Germania.
„Ca în fiecare an, de fiecare dată, cei din Germania ne ajută să le aducem bucurie copiilor, în perioada aceasta”, a adăugat Ana Maria Țîrlea, reprezentata Organizației Caritas. Fiecare copil a primit câte o cutie, iar în fiecare astfel de cutie, un copil din Germania a pus câte ceva pentru
a face o bucurie unui alt micuț.
Așa că Moș Crăciun a ajuns deja în
câteva școli și grădinițe.
Diana Mitrache