Z iua Internațională a Persoanelor cu Dizabi-lități a fost un prilej pentru noi toți de a condamna ferm toate formele de discriminare și excluziune socială a
persoanelor cu dizabilități.
Dizabilitatea reflectă mai degrabă modul în care societatea reacționează la anumite caracteristici individuale, iar persoanele cu dizabilități contribuie în mod activ la dezvoltarea societății, atunci când beneficiază de susținerea acesteia.
”Susțin toate demersurile care apără și promovează drepturile copiilor cu dizabilități, precum combaterea discriminării și a abuzurilor de orice fel. Lupta împotriva discrimi-nării, a marginalizării și asigurarea unui trai decent trebuie să constituie, în continuare, o prioritate”, a declarat ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Natalia Intotero.
Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse a desfășurat, în această vară, cu sprijinul direcțiilor generale de asistență socială și protecția copilului tabere pentru copii și tineri cu dizabilități, însoțiți de asistenții personali. În această vară peste 1.000 de tineri din întreaga țară s-au aflat în vacanță la mare.
În România, în evidențele ANPDCA, la sfârșitul lunii iunie 2023 erau peste 80.000 de copii cu dizabilități, dintre care
50.000 încadrați în grad de handicap grav.
Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, în prezent, peste un miliard de oameni, adică 15% din populația lumii trăiesc cu anumite forme de dizabilitate, 80% dintre aceștia provenind din țările în curs de dezvoltare, iar 50% neavând acces la sistemul de îngrijire medicală. O statistică îngrijorătoare este și aceea care arată că mai mult de 100 de milioane de persoane cu dizabilități sunt copii, iar probabilitatea ca aceștia să se confrunte cu violența este de patru ori mai mare decât în rândul copiilor fără probleme.