Nu contează dacă e soare arzător, dacă plouă, bate vântul sau nige. Pescarii vin pe Jiu și măcar câteva zeci de minute, stau să se relaxeze. E un hobby, mai ales pentru cei care au lucrat o viață sub pământ. Iar Jiul e plin cu pești.
Cu undița în mână și o traistă de gât, din care ne-a deșetrat niște pești, un fost miner era pe malul Jiului de Vest, acolo unde râul face o cotitură și pleacă de la Aninoasa spre defileu, să se întâlnească cu Jiul de Est. E un loc bun, cu ape acum nici prea mari, nici prea mici, așa că și noi am găsit fix aici un pescar. Deși afară ploua, omul a mărturisit că nu contează vremea, ci alea câteva minute în care undița se încovoaie sub greutatea unui pește prins. „E ușor. Eu pescuiesc de copil, de 55 de ani. E o pasiune a mea, deși eu nu mănânc pește. Am prins ceva și azi. Clean și mreană, mai este și păstrăv. Cui îi place, e bun de mâncat. Îi dau pe la prieteni. Plăcerea e mare. Pescarii sunt oameni liniștiți și pe mine pescuitul mă liniștește. Sunt pensionar și stau la Vulcan. Vin în 10 minute cu mașina până aici. Stau câte o oră și apoi plec cu sau fără pești”, a spus un fost miner, acum pensionar și pescar în apele Jiului.
Pe toate malurile Jiului, pe afluenți și pâraie de munte, vin mereu pescari. E pește în apă, dar plăcerea acestor oameni este, așa cum recunosc chiar ei, una de neegalat. Mai ales că, după o viață de muncit sub pământ, să stai pe malul apei și să pescuiești este cea mai bună îndeletnicire, la pensie.
Diana Mitrache