Toate unitățile miniere din Valea Jiului au fost aprovizionate cu materialele necesare. Anunțul a fost făcut de cei din conducerea Complexului Energetic Valea Jiului, care vor să crească simțitor, producția de huilă.
„În cursul zilei de astăzi, sucursalele miniere au recepționat primele livrări de stâlpi și grinzi de susținere, cantitățile livrate acoperind necesarul corespunzător perioadei până la 31 decembrie anul curent. Sunt deja contractate cantitățile necesare pentru primele 4 luni ale anului 2024”, spun cei din conducerea CEVJ.
În perioada următoare, toate materialele necesare, inclusiv plasa metalică, lemnul, piesele de schimb și explozibilul, vor ajunge la fiecare unitate minieră conform graficului stabilit.