A cuzatorul este un bărbat din Vulcan, care a făcut un scandal monstru în fața blocului în care locuiește după ce s-a îmbătat și ar fi consumat și substanțe interzise. Doi polițiști și un
jandarm au ajuns la solicitarea făcută de o locatară care era amenințată de individ, dar n-au avut cu cine să se înțeleagă. Întreaga lor intervenție a fost înregistrată pe camerele cu care au fost dotați polițiștii, așa că procurorilor le-a fost ușor să vadă că oamenii legii nu sunt vinovați.

”A alertat (cu o voce vădit înspăimân-tată) politia, prin intermediul nr. de urgentă 112, sesizând faptul că un vecin de apartament, aflat sub influența drogurilor, țipă și se agită în fața blocului de locuințe, urmărind să intre prin violenłă (prin spargerea geamurilor cu bolovani) în apartamentul său situat la parter, cu intenția de a o omorî. (…)A solicitat deplasarea urgentă a politiei la fata locului întrucât vecinul său se manifesta foarte agresiv. Motivul conduitei violente a vecinului ar fi fost faptul că noaptea precedentă acesta a fost deranjat de zgomotele (râsetele) produse de membrii familie apelantei. (…) În fata blocului de locuințe a ajuns patrula mixtă de intervenție la eveniment alcătuită din agenții de politie și plt. adj. (…)militar jandarm în cadrul I.J.J. Hunedoara. Acolo, membrii patrulei au luat pentru prima dată contact cu vecinul reclamat, bărbatul aflându-se în mod evident sub influența unor substanțe psihoactive (alcool, droguri, etnobotanice, etc.), acesta fiind total necooperant și manifestându-se extrem de agresiv verbal/fizic față de doamna (n.r. vecina) și echipajul de intervenție (înregistrările audio/video ale camerelor portabile, de tip body cam, fiind edificatoare/revelatoare cu privire la starea în care se găsea și manifestările acestuia). Cei trei membrii ai patrulei au încercat în mod repetat, printr-un limbaj civilizat, să îl determine să se calmeze (să înceteze cu proferarea de injurii și amenințări) și, totodată, să le prezinte un act de identitate sau să le declare datele personale în vederea stabilirii identității, însă toate încercările de dialog pașnic au fost lipsite de vreun rezultat. (…)În acest moment, membrii patrulei au utilizat mijloace de constrângere (forța fizică și cătușele) pentru imobilizarea lui), opoziția fizică extrem de puternică a acestuia determinându-i în final pe membrii patrulei să-i pună cătușele în față (deși intenționaseră, la început, să le prindă la spate)”, se arată în dosar. Bărbatul a fost dus la spital unde a continuat cu amenințările, ca mai apoi să ajungă la sediul Poliției Vulcan. Acolo a susținut că a fost bătut, în reprize, de 6 sau 7 persoane (printre care unul dintre polițiștii din patrula mixtă și de jandarmul din patrula mixtă), care l-au lovit pe întreaga suprafață a corpului (inclusiv la cap), cu pumnii, picioarele, o coadă de lopată (folosită exclusiv pentru lovituri la tălpi) și bastoane de cauciuc. Susținerile au fost însă infirmate de cadrele medicale, care nu au observat mărci/semne traumatice care trebuiau să fie evidente pe fața/capul/membrele/corpul acestuia. Cum procurorii militari au închis dosarul, individul a făcut o plângere împotriva ordonanței de clasare. Tribunalul Militar Timișoara a stabilit că nu este de competența unei instanțe militare să analizeze dosarul și l-a trimis spre soluționare Tribunalului Hunedoara.