Primaria Aninoasa da afara jumate din personal

Inglodati in datorii si fara sperante, edilii din Aninoasa iau masuri drastice. Aproape jumatate din functionarii care sunt angajati la primarie isi vor pierde locurile de munca pentru  ca nu mai sunt bani. Arieratele depasesc posibilitatile financiare, imprumuturile nu le sunt aprobate, iar primaria Aninoasa risca sa fie executata silit de banca. Primarul orasului Aninoasa ne explica situatia in care a ajuns si care ii sunt solutiile. „La biroul de „evidenta persoanei” avem banii asigurati doar pentru aceasta luna, la asistenta sociala ne mai ajung pana in trimestrul III la inceput, iar personalul din primarie nu va mai putea fi platit, daca nu reducem numarul angajatilor”, spune Nicolae Dunca, primarul orasului  Aninoasa. Din 47 de angajati, cati mai are acum primaria Aninoasa, vor trebui sa plece aproximativ 15 oameni si nici asa nu e sigur ca primaria va supravietui. Primarul ne explica exact cat e de ingropat in datorii. „Arieratele trebuiau achitate in proportie de 85 la suta, pana in 31 martie, adica 45 de miliarde de lei vechi. Nu am putut sa facem acest procent, am facut un imprumut la Trezorerie de aproximativ 11 miliarde de lei vechi si asteptam avizul, dar e posibil ca, chiar daca ni-l aproba, sa nu fie suficient. Din venituri proprii, nu vom putea asigura salariile nici pentru ceilalti”, a mai adaugat Dunca. Situatia primariei din Aninoasa este foarte grava si, de ani de zile, acest oras a cazut tot mai mult. Totul a fost posibil imediat ce mina s-a inchis, iar in oras nu a mai venit niciun investitor care sa creeze locuri de munca.

Diana Mitrache

 

Advertisements