Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, a organizat, în ziua de 10 octombrie 2023, în cadrul ediției din acest an a Salonului Hunedorean al Cărții, o nouă întâlnire cu îndrăgitul scriitor, tradu-cător și om de televiziune Radu Paraschivescu, prezent la Deva pentru a-și lansa cele mai recente cărți, ambele apărute la Editura Humanitas: Podul Diavolului și Garoafe la bordel.
Opera literară a lui Radu Paraschivescu se bucură de un binemeritat succes, scriitura inteligentă, umorul debordant și subiectele abordate găsind de fiecare dată drum deschis către preferințele cititorilor. Cărțile sale apărute la prestigioasa Editură Humanitas sunt romane (Fluturele negru, Cu inima smulsă din piept, Acul de aur și ochii Glorianei, Podul Diavolului), proză scurtă (Bazar bizar, Aștept să crăpi (de astăzi, în prime time), Omul care mută norii, Am fost cândva femeie de onoare), precum și cărți în care radiografiază cu puterea unui laser realitățile din România de azi (Maimuța carpatină, Două mături stau de vorbă, Ghidul nesimțitului, Noi suntem români, nimeni nu-i
perfect etc.). Dintre acestea din urmă, Ghidul nesimțitului s-a bucurat, la apariția din anul 2006, de un uriaș succes, devenind un incontestabil bestseller.
Radu Paraschivescu este și un bun traducător, în
palmaresul său fiind peste 120 de cărți traduse din autori ca Julian Barnes, Salman Rushdie, David Lodge, William Golding, Kazuo Ishiguro, John Steinbeck etc.
Filolog prin formația universitară, Radu Paraschivescu este foarte sensibil la orice manifestare scrisă sau verbală care aduce atingere limbii române și, prin urmare, a susținut la televiziune binevenitele rubrici Pastila de limbă și Dă-te la o carte. Nu în ultimul rând, pasiunea pentru fotbal a făcut la Radu Paraschivescu să fie și un competent, inteligent și savuros comentator sportiv, bucurându-se de aprecierea microbiștilor.
Cărțile cu care Radu Paraschivescu s-a prezentat la Salonul Hunedorean al Cărții din acest an sunt cele mai recente apariții ale autorului, cărți publicate la Editura Humanitas, unde Radu Paraschivescu este editor din anul 2003.
Podul Diavolului este un roman captivant, scris cu o tehnică excepțională, cu o acțiune palpitantă foarte bine condusă, cu personaje atent zugrăvite, cu o atmosferă enigmatică în care cititorul este prins încă de la primele pagini. Una dintre cele mai pitorești regiuni din Franța, Perigord, cu un sat peste care timpul pare că n-a trecut, constituie locul în care se desfășoară acțiunea romanului în care Radu Paraschivescu recurge la o scriitură plină de savoare, de foarte bună calitate.
A doua carte, Garoafe la bordel, cuprinde un număr de unsprezece proze scurte, povestiri care toate devin un tablou limpede al lumii românești căreia Radu Paraschivescu i-a pus în față o oglindă nemiloasă. Face acest lucru cu un umor rafinat, cu inteligență și cu un extraordinar de acut simț al observației. Numit pe bună dreptate „sanitar al
limbii române”, Radu Paraschivescu nu omite nici în acest volum să insereze câteva pagini în care satirizează nemilos „avalanșa de barbarisme și calchieri sub care fragila limbă maternă riscă să se sufoce”. Cititorii cărților acestui valoros prozator știu deja că, în cazul lui Radu Paraschivescu, „sursele de amuzament se pot ivi de oriunde”.
Publicul prezent la întâlnirea cu scriitorul Radu Paraschivescu a avut prilejul să-l asculte vorbind despre
cele două cărți ale sale, după care a urmat un viu dialog cu cititorii și o sesiune de autografe.
Manager, Ioan Sebastian Bara