E ste Ziua Internațională a Vârstnicilor, iar la Vulcan, această categorie de oameni va fi invitată să vină cu idei de dezvoltare. De ce? Pentru că ei știu bine orașul, așa că primarul și consiliul local s-au gândit la ei și îi invită la o masă rotundă.
1 octombrie este Ziua Persoanelor Vârstnice și, pentru că nu trebuie neglijată părerea lor, ba dimpotrivă, cei de la Vulcan organizează cu ei un sfat, la o masă în care vor servi câte ceva și vor spune ce e de făcut în oraș. „Ne-am gândit, împreună cu cei din Consiliul Local să organizăm o întâlnire cu persoanele vârstnice, având în vedere că în municipiul Vulcan s-au făcut lucrări de reparații și investiții și, în continuare, avem foarte multe lucrări care ar trebui făcute. Vrem să facem un fel de dezbatere cu ei, ca să vedem cum zic ei că ar trebui să prioritizăm
aceste lucrări, pentru perioada următoare
2023-2027, pentru că
trebuie să ne pregătim și părerea lor trebuie luată în considerare”, declară Cristian Merișanu,
primarul municipiului Vulcan
De luni se fac înscrieri pentru acest eveniment, iar de marți va fi completată lista până la 450 de persoane.
Pentru această
activitate a fost alocată,
de la bugetul local 80.000 de lei, la masă urmând
să ia parte cei cu vârste de la 50 de ani în sus.
D ascălii din Vulcan, felicitați de Ziua Educatorului
Profesorii și educatorii vor participa la un
spectacol dedicat lor, la Vulcan. Este momentul în care vor fi felicitați cei care au ieșit la pensie.
Asta pentru că lor trebuie să le mulțumească generații întregi de oameni, care au învățat în acest municipiu.
Spectacolul dedicat cadrelor didactice are loc la Cinematograful Luceafărul și aici toată lumea va afla cine sunt oamenii care au format caractere în acest loc.
„Pentru Ziua Educatorului, vrem
să organizăm, în data de 4 octombrie, un eveniment la Cinematograful Luceafărul, la care vor fi invitați toți profesorii, cadrele didactice, educatorii și chiar și personalul auxiliar, care, în ultimii 3-4 ani, înainte de pandemie, au ieșit la pensie. Le vom oferi câte o diplomă și un buchet de flori, pentru întreaga activitate depusă pentru municipiul Vulcan și pentru copiii de aici. Apoi vom avea un spectacol”, mai spune Cristian Merișanu, primarul municipiului Vulcan.
Pentru această activitate a fost alocată suma de 25.000 de lei, iar consilierii au votat în unanimitate acest proiect.
Diana Mitrache