Parcul Național Retezat este locul în care flora și fauna se îmbină într-o armonie perfectă. Aici se găsesc o serie de specii de plante sau arbori de o frumusețe rară.
Mai mult decât atât există și specii care sunt declarate Monumente ale Naturii în România.
”Existența în Retezat a mai bine de o treime din flora vasculară a României este unul din motivele pentru care a fost declarat Parc Național.
La acestea se adaugă un număr aproximativ egal de “specii inferioare” – briofite (muşchi), licheni, alge. Dintre speciile de plante protejate prezente în parc amintim: flămânzica (Draba dorneri), iarba gâtului (Tozzia carpathica), papucul doamnei (Cypripedium calceolus), ghințura galbenă (Gentiana lutea) sângele voinicului (Gymnadenia rhellicani), floarea de colț (Leontopodium alpinum), ultimele 4 specii fiind desemnate şi Monumente ale Naturii în România. Parcul Național Retezat este unul din cele 22 de parcuri naționale și naturale administrate de Regia Nationala a Padurilor – Romsilva”, informează reprezentanții Parcului Național Retezat.
FOTO: FACEBOOK PARCUL NAȚIONAL RETEZAT