O conurbație cu toate orașele prin care trece Jiul este ideea prin care se vrea dezvoltarea unei zone din care și partea de sud a județului Hunedoara face parte. Cei care susțin asta, inclusiv prin mecanismul Just Transition, spun că vor identifica noi oprtunități de afaceri și de dezvoltare a celor existente.

În septembrie şi octombrie vor fi identificate modalități prin care firmele şi antreprenorii din judeţele Hunedoara, Gorj şi Dolj îşi pot dezvolta afacerea existentă, dar vor afla și cum pot crea noi companii. Totul, cu scopul ca întreaga regiune să progreseze și să ofere locuitorilor o calitate mai bună a vieții.
Acest lucru este încurajat de Comisia Europeană, așa că mai mulți voluntari au inițiat un nou proiect prin care caută soluții economice.
Descoperirea soluţiilor şi modul în care ar funcționa este prioritară și se poate
realiza și prin implicarea oamenilor locului, care sunt invitați acum să vină cu idei.
În aceste zile Valea Jiului Swociety ne cheaqmă să
contribuim la schimbarea pozitivă, având tot sprijinul Just Transition Groundwork. Trebuie doar să ai o afacere în județele Hunedoara, Gorj sau Dolj sau să vrei să devii antreprenor, fie că eşti parte dir organizație neguvernamentală, sau faci parte din mediul public.
Acest proiect este
implementat de Valea Jiului Society împreună cu autorităţile publice din județele Hunedoara, Gorj şi Dolj prin sprijinul acordat de Comisia Europeană în cadrul programului Just Transition Groundwork.
Diana Mitrache