Î ncă din anii în care în Valea Jiului erau închise primele unități de exploatare a cărbunelui s-a vorbit despre turism ca o alternativă. Puțini s-au încumetat, iar sectorul nu prea este sprijinit. O spune și ministrul Energiei, Sebastian Burduja, cel care a admis că nici pe Tranziție Justă nu sunt bani pentru asta.
„Fondul de Tranziție Justă este instrumentul creat de Comisia Europeană pentru a nu lăsa pe nimeni în urmă. E adevărat că o bună parte dintre acele fonduri vor merge către programe de reconversie profesională și o altă parte, într-o primă fază, către sprijinirea micilor producători. Era bine bine să fie sprijinită și zona de turism. Ea nu este eligibilă, din păcate, pe Tranziție Justă, iar Guvernul României are datoria de a găsi soluții pentru a spijini turismul în zonă, pentru că este o zonă care se pretează la astfel de activități”, a precizat la Petroșani, ministrul Energiei Sebastian Burduja.
Investitorii în turism sunt puțini și domeniile schiabile ar avea nevoie de investiții majore. Nu este suficient ce pot face cabanierii, chiar dacă s eunes, iar autoritățile locale nu au bani. Așa că singura soluție sunt bamii europeni. Nimeni nu a zis, însă, de ce nu vin pentru
astfel de proiecte care să dezvolte domeniile schiabile.
Toți miniștrii și alți membri ai Guvernului care au ajuns vreodată în Valea Jiului, au vorbit despre turism. Dar acest sector încă nu s-a dezvoltat, deși se vorbește despre el ca despre alternativa la exploatarea huilei.
Diana Mitrache