În prezența prim-ministrului Marcel Ciolacu, a ministrului educației, Ligia Deca,
a ministrului investițiilor și proiectelor europene, Adrian Câciu, dar și a altor membri ai Guvernului României, președintele CJ Hunedoara, Laurențiu Nistor, a semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și
echipamente digitale a unităților de învățământ special din județul Hunedoara”.
Evenimentul desfășurat la Palatul Victoria marchează un moment important pentru grădinițe, școli și licee, fiind cea mai mare investiție de până acum în dotarea unităților de învățământ preuniversitar din România. Peste 5.600 de unități de învățământ vor beneficia de fonduri pentru dotări în valoare de un miliard de euro.
În județul Hunedoara, vor fi dotate cu echipamente digitale, materiale didactice și mobilier, unități de învățământ din toate municipiile, orașele și din majoritatea comunelor. “Îi felicit pe toți cei care s-au mobilizat pentru a obține aceste finanțări! Educația copiilor noștri trebuie să fie o prioritate pentru orice comunitate!”, declară Laurențiu Nistor
Proiectul Consiliului Județean Hunedoara prevede dotarea unităților de învățământ special din județul Hunedoara cu echipamente digitale, materiale didactice și mobilier specific în vederea modernizării infrastructurii educaționale și adaptarea acesteia la standardele actuale de educație.
Analizele de nevoi au fost realizate de către Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara, instituție căreia îi mulțumesc pentru sprijin, iar beneficiarii direcți sunt tinerii de la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Rudolf Steiner” Hunedoara (care își desfășoară activitatea în municipiile Hunedoara și Lupeni) și Centrul de Pedagogie Curativă Simeria.
Proiectul este finanțat prin Programul Național de Redresare și Reziliență, Pilonul VI. Politici pentru noua generație, Componenta C15 Educație. Valoarea totală a proiectului este de 1.659.574 lei, iar durata de implementare este 26 iulie 2023 –
30 decembrie 2024.