S e circulă semaforizat în vestul Văii Jiului, după ce, între Vulcan și Lupeni au loc lucrări de asfaltare. Nu se toarnă covor asfaltic, ci sunt doar lucrări de nivelare a drumului, cu gropi și adâncituri în terasament.

Lucrarea este executată de administrația de la Vulcan, pe teritoriul căreia se află această porțiune de drum degradată și primarul spune că a alocat suma necesară. Urmează ca lucrările să fie gata în această săptămână.
„E o lucrare dată de 3 luni, poate mai mult, unei firme de construcții, care să reabiliteze acele denivelări din zona Trei izvoare, de la Termocentreala Paroșeni. Iată că acum au reușit să vină în teren, deși susțin că au foarte mult de lcuru. Noi am depins de ei, iar acolo este o lucrare mică pentru ei, dar destul de complicată. Se circulă pe drum intens, iar lucrarea nu este atât de scumpă, pe cât este de lucru și nu a fost atractivă
pentru constructor. Însă, am găsit înțelegere și vom rezolva această problemă”, declară Cristian Merișanu, primarul municipiului Vulcan.
Lucrarea de astupare a gropilor a costat
aproximativ 50.000 de lei și vor fi acoperite câteva denivelări din terasament, plus gropi. Drumarii au lucrat săptămâna trecută și mai au de lucru încă puțin, timp în care se va circula cu restricții.
Diana Mitrache