A veți grijă de păsările din gospodărie și de animalele de companie! Este îndemnul medicilor veterinari, care au emis o serie de reguli ce ar trebui respectate de cei care au animale. Cu astfel d etemperaturi nu prea ne-am confruntat în ultimii ani, iar măsurile sunt obligatorii.

Având în vedere condițiile meteo care prevăd pentru perioada următoare temperaturi foarte ridicate, veterinarii le amintesc proprietarilor şi deţinătorilor de animale că au obligaţia de a respecta anumite măsuri specifice, care să asigure protecţia şi bunăstarea animalelor şi să evite apariţia stresului termic.
Fermierii şi ceilalţi proprietari de animale trebuie să le asigure animalelor pe care le cresc un adăpost corespunzător, care să le confere protecţie faţă de acţiunea directă a razelor solare. Dar să nu uite să le ofere cantităţi suficiente de apă şi de furaje.
Mai mult, în caz de caniculă, animalele folosite pentru tracţiune, sau alte activităţi de povară, nu vor fi exploatate în intervalul orar 12.00 – 18.00, dacă temperatura la umbră, depăşeşte 25ºC;
În cazul în care animalele sunt ţinute afară, trebuie să se asigure existența de umbrare şi de jgheaburi cu apă potabilă;
Dar sunt și prevederi aplicabile administraţiilor locale. Primăriile, pe teritoriul cărora există animale în transhumanţă, trebuie să cunoască situaţia reală şi să informeze deţinătorii de animale despre fenomenele prognozate. Consiliile locale şi fermierii trebuie să se asigure că există posibilităţi de colectare şi neutralizare a deşeurilor animaliere, dar și să asigure locuri prestabilite pentru retragerea animalelor, în cazuri excepţionale.
În cazul în care animalele de companie (cum ar fi câinii, pisicile, iepurii) sunt ţinute afară, este important să se asigure o sursă de apă potabilă, precum şi adăpost corespunzător împotriva razelor solare.
O atenţie deosebită trebuie acordată transportului animalelor de companie, astfel încât acestea să nu fie ţinute în vehicule, expuse în mod direct şi pe o perioadă îndelungată la radiaţii ultraviolete şi la temperaturi ridicate.
Diana Mitrache