95 ani (1928)-vicecampioana României | 85 ani (1938)-promovarea în Divizia „B” | 65 ani (1958)-starT în sezonul 1958-1959, când a promovat în Divizia „A”
85 ANI (1928)-PROMOVAREA ÎN DIVIZIA „B”
După “spargerea” fuziunii în 1929, echipa din Lupeni slăbeşte valoric, criza economică simţindu-se şi în mişcarea sportivă, care pierde numeroşi jucători de valoare, fi ind tentaţi de avantajele materiale din alte părţi.

Echipa va lua numele de Minerul Lupeni, în perioada 1930-1936 activând în Campionatul districtual (regional) Valea Mureşului, alături de echipele Jiul Petroşani, CFR Simeria, Corvinul Hunedoara şi CS Lonea.
Terminând pe primul loc în 1936, Minerul Lupeni va face parte din Liga de Vest a Diviziei “C”, începând cu ediţia 1936-1937, ocupând locul 2, iar un campionat mai târziu, 1937-1938, locul 1, când va promova în Divizia “B”, performanţa promovării fi ind reuşită de echipa Sepreney – Sebok, Baki – Maior, Peter (foto), Racolţea – Comsloşan, Ilieş, Zelenak, Sorger, Băcilă.
Unul dintre cei mai constanţi jucători a fost mijlocaşul Iuliu Peter, cel care timp de 13 ani (1933-1946) a fost căpitanul echipei!
Va fi un traseu de 14 campionate în Divizia “B”, între anii 1938-1959, anii de război (1941-1946) fi ind ani de întrerupere.