B ărbatul din municipiul Vulcan a decis să chefuiască și acasă, așa că a intrat într-un
magazin din localitatea pentru a-și cumpăra de băut.

Nu realizase că un tânăr îl urmărea discret cu intenția de a-l jefui. ”În seara de 22.03.2023, persoana vătămată a fost la o petrecere, unde a consumat băuturi alcoolice şi de unde a plecat în jurul orei 20:30, având asupra sa o borsetă în care avea 900 lei, un telefon mobil marca XIAOMI REDMI, actul de identitate şi două carduri bancare. Persoana vătămată arată că a făcut cumpărături (…) după care s-a deplasat către domiciliu, observând că se ţinea după el un tânăr, care i-a cerut o ţigară şi, ulterior, un foc, însă l-a ignorat. A intrat în scara blocului în care locuieşte şi a urcat câteva trepte, moment în care cineva i-a dat un brânci din spate, astfel că s-a dezechilibrat şi a căzut în genunchi, iar după ce s-a ridicat a strigat pe scara blocului „ajutor, mi-a furat borseta”, se arată în dosar. Tâlharul a fost repede prins pe baza imaginilor camerelor de supraveghere ale magazinului, dar și pe baza celor obținute de la camerele montate de municipalitate. Individul în vârstă de 20 de ani, cu antecedente penale, a recunoscut că l-a urmărit pe vulcănean, dar a susținut că nu l-a lovit. Judecătoria Petroșani l-a condamnat pe recidivist la pedeapsa de 2 ani închisoare în regim de detenţie, pentru a-l disciplina pe individ. Acesta trebuie să-i achite celui jefuit și suma de 3000 de lei, paguba suferită în urma tâlhăriei. Soluția pronunțată de instanța din cadrul Judecătoriei Petroșani nu este definitivă.