În data de 8 iulie se dă starul noului sezon pentru plimbarea cu mocănița pe traseul Criscior-Brad. Toți cei care doresc să facă o plimbare cu mocănița trebuie să știe că aceasta funcționează în zilele de sâmbătă și duminică cu plecări de la orele 11.00; 13.00 și 15.00 din gara Criscior și 12.00; 14.00 și 16.00 din gara Brad. De reținut este faptul că, cursa de la ora 16.00 nu are retur.
Mai mult decât atât moconița mai face și câte o cursă și de luni până vineri, la ora 15.00, dar pentru ca această cursă să se poată efectua, trebuie să existe minim 30 de rezervări online până la ora 12.00 a zilei. Pasagerii care și-au făcut rezervare online vor primi o confirmare telefonică pentru cursa de la ora 15.00.