DEBUT CU VICTORIE

După ediția din 1959 Știința Petroșani se impunea în Seria a III-a din Categoria B. Astfel, în 1960 îi regăsim pe studenții din Valea Jiului în primul eșalon valoric, Categoria A care tocmai se extinsese de la 10 la 12 participante. Prima partidă a avut loc la Petroșani, adversară Știința Timișoara, și a coincis cu o victorie, 3 – 0, prin dropgolul reușit de Mateescu, iar pe teren s-au aflat: Dijmărescu, Ghiță, Takacs-Măcărescu, ConstantinRâmniceanu (Drăghici, Ciubuc), Cioculescu, Petrache-Mateescu, Ureche-Anton, Mezdrea, S. Niculescu, Burac-Antimoianu. Etapa a 8-a o aduce la Petroșani pe Dinamo. În minutul 72, Știința conducea cu 8 – 0, Burac eseu, Mateescu transformare, Ureche dropgol. Dinamo avea însă să egaleze, 8 – 8, salvând în extremis înfrângerea. La jumătatea anului, Știința dispută o partidă amicală cu polonezii de la Poznania (la Filipeștii de Pădure!), pe care o înving cu 11 – 0, Ciornei și Burac eseuri, Mateescu două transformări, Antimoianu lovitură de pedeapsă. Știința a folosit lotul: Takacs, Râmniceanu, Ciornei, Constantin, Ciubuc, Hosu, Mateescu, Antimoianu, Mezdrea, Nica, Ureche, Niculescu, Balcan, Burac, Gâldea. Știința PetroșaniC.S.M.S Iași 3 – 0 : „Știința a dominat pe tot timpul partidei, învingând pe ieșeni tocmai pe compartimentul lor cel mai puternic-înaintarea (…). Către finalul primei reprize mingea ieșită din grămadă ajunge la Mateescu care execută o frumoasă lovitură de picior căzută. Remarcații partidei: Petrache, Dijmărescu, Takacs, Mateescu și Ghiță”. Titlul de campioană a ediției 1960 a revenit echipei C.F.R Grivița Roșie. Știința Petroșani a terminat pe poziția a 7-a, după ce în tur se afla pe locul 10 cu doar două victorii obținute, în ultima etapă a turului pierzând pe terenul viitoarei campioane cu 16 – 0. Returul a fost mai productiv, un 9 – 0 cu Știința Cluj care la jumătatea competiției era pe locul al treilea pentru ca în această parte secundă a sezonului 1960 să aducă în total 5 succese. Linia de clasament a Științei a fost următoarea: Loc.7- 22 partide-7 victorii, 4 remize, 11 înfrângeri, 80-168.